Poziție tranșantă a lui Ianis Hagi față de fotbaliștii români care refuză naționala: „Asta e pentru cine se simte ca fiind altceva decât român!” | EXCLUSIV

Poziție tranșantă a lui Ianis Hagi față de fotbaliștii români care refuză naționala: „Asta e pentru cine se simte ca fiind altceva decât român!” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Ne bucurăm la echipa națională de tricolori născuți sau crescuți de foarte mici în fotbalul de afară, precum Bogdan Racovițan (Franța) sau Andrei Rațiu (Spania), dar cealaltă parte a realității acestor ani, în contextul tot mai multor conaționali stabiliți peste hotare, are un efect amar pentru fotbalul nostru. Se înmulțesc și tinerii jucători de perspectivă care decid să nu reprezinte România, ci țările lor de adopție! În fața acestor tendințe care ar putea contura un fenomen, Ianis Hagi are o poziție tranșantă, cu argumente, oferită în exclusivitate pentru ProSport!

Ianis Hagi despre tricolorii care refuză naționala

Apreciat deja în Serie A, mijlocașul central de 24 de ani Daniel Boloca joacă pentru Sassuolo, după ce a reușit anterior promovarea în primul eșalon italian cu Frosinone. Convocat de selecționerul Edi Iordănescu, a apucat chiar să debuteze pentru România, în amicalul tricolorilor cu Slovenia de la finalul anului trecut. Cu toate acestea, a decis să își concentreze viitorul spre naționala Italiei, sperând să prindă un loc acolo. Caz similar: Andrei Coubiș (19 ani), legitimat la AC Milan, fost tricolor Under 19, Under 20 și Under 21. Iar acestea sunt doar cele mai cunoscute exemple.

Invitat al rubricii „Dialoguri fără vloguri” găzduită de ProSport, Ianis Hagi a avut o poziție fermă în fața provocării: merită să facem totul, din exterior, pentru a convinge acest tip de fotbaliști să reprezinte România? Sau e de preferat un jucător care simte 200% românește, fără vreun dubiu? Ianis a vrut să-și împărtășească perspectiva generală asupra subiectului, fără considerații punctuale asupra vreunui jucător anume:

Nu vreau să vorbesc de X sau de Y. Eu ceea ce spun acum spun ca opinie despre subiect în general. E clar că la națională nu vii pentru bani. Iar eu am fost educat că nu vii nici pentru faimă. Aici vii să-ți reprezinți țara și punct! Cine simte, să vină. Cine nu și se simte ca fiind altceva decât român, să meargă acolo unde simte! E clar că depinde de ce își dorește fiecare, dar mai mult decât atât depinde de ce simte. Peste tot în lume, am văzut-o la zeci de jucători de naționalități diferite, echipa națională înseamnă ceva special, incomparabil cu ce poți simți la club. Dacă percepi acest lucru cu toată ființa ta, bravo! Dacă nu, mergi acolo unde simți asta”

Ce simte Ianis Hagi când joacă pentru România

Pentru Ianis, mijlocașul tricolor care activează în La Liga, pentru Alaves, sub formă de împrumut de la Glasgow Rangers, sentimentele pe care le trăiește când reprezintă România nu au echivalent. Iar discursul lui în această zonă se transformă într-un adevărat manifest:

E un foc interior pentru țara mea, naționala mea arde înăuntrul meu. Oameni buni, de cinci ori pe an, în cinci perioade diferite, cam atât ai șansa să-ți reprezinți țara! Atât! Așa de rar și de important este! Păi, pe mine mă ajută tocmai faptul că simt cum arde asta mereu în mine. Când vin la națională, sângele meu curge de zece ori mai repede. Și cu asta intru pe teren!”

Dialoguri fără vloguri

ProSport găzduiește rubrica specială “Dialoguri fără vloguri”, realizată de Gabriel Berceanu, în care descoperi dezvăluiri explozive, confesiuni emoționante și povești în premieră cu personajele fotbalului românesc. Dialoguri fără vloguri” propune un format alternativ de calitate, în plină ofensivă a contentului video: puterea cuvântului mărturisit, dincolo de presiunea înregistrărilor audio sau a camerelor video. Jurnalism sportiv de colecție, vorbele care contează, cuvintele care rămân. Episodul integral cu confesiunea de colecție a lui Ianis Hagi poate fi descoperit AICI.

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Aurel Moldoveanu și-a speriat fanii! Cum arată astăzi artistul, la 64 de ani! Transformare IREALĂ
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
BANCUL ZILEI. Bulă: - Zilele trecute, soacra și nevasta m-au tocat, când una, când alta....
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți rănți
Momentul în care un avion de mici dimensiuni se prăbușește peste o clădire, în California. Doi morți și mai mulți…
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Lovitura de milioane de euro pe care a dat-o Florin Tănase în afaceri! Ce legătură are Gigi Becali
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
A murit la 32 de ani! Breaking news! A fost activat planul ROȘU
A murit la 32 de ani! Breaking news! A fost activat planul ROȘU
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×